Romedea Gabriela[1], Ciuhodaru T.[2], , Ciuhodaru Laura[3]

Pentru a realiza o comparaţie între profilul suicidarului şi cel al pacientului cu autoagresiune severă consider că este bine de plecat de la diferenţele de caracteristici ale suicidului şi autoagresiunii nonletale, sistematizate de Norman Kreitman încă din 1970 şi ilustrate în tabelul 1 (1). Autorul foloseşte în locul sintagmei de autoagresiune nonletală, termenul de parasuicid, pe care personal prefer să îi atribui sensul folosit de legişti: de sinucidere lentă prin apelarea repetată şi conştientă la acţiuni nocive care în final duc sigur la deces.(2)

După cum se vede există câţiva indicatori epidemiologici în care nu există diferenţe majore între suicidul realizat şi autoagresiune nonletală: starea civilă, mediul de rezidenţă, asocierea alcoolului, tulburările de personalitate.

Tabelul 1. – Caracteristicele suicidului şi parasuicidului după Norman Kreitman

Din totalitatea pacienţilor cu autoagresiuni nonletale un procent redus îşi produc leziuni suficient de grave pentru a-şi pune în pericol viaţa.

Scopul lucrării este acela de a vedea dacă această categorie mai mică de pacienţi se apropie de profilul suicidarului vero sau rămâne în tiparele pacientului cu autoagresiuni nonletale.

Material şi metodă

Au fost înregistrate toate cazurile de acte autolitice pe parcursul a doi ani, prezentate la UPU Spitalului Sf. Ioan din Iaşi. Dintre acestea au fost luaţi în studiu doar pacienţii internaţi în secţia de terapie intensivă, considerându-se că doar aceştia au prezentat leziuni suficient de grave încât să le ameninţe cu adevărat viaţa, putând spune astfel că actul nu a fost demonstrativ ci doar eşuat.

În acelaşi timp au fost obţinute de la Institutul de Medicină Legală Iaşi înregistrările privind suicidul în aceiaşi perioadă de timp.

Deşi în fişele pacientului autolitic pe care le avem la UPU există numeroase date înregistrate, au fost luate în studiu doar: sexul, vârsta, mediul de provenienţă şi metoda autolitică folosită, întrucât acestea au fost singurele date obţinute în mod unitar despre toţi subiecţii cu suicid realizat (în tabelul 1 au fost marcate rândurile cu itemii luaţi în studiu). Datele obţinute au fost prelucrate cu programul SPSS 8.0 pentru Windows.

Rezultate

În perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2006 s-au prezentat în UPU 656 de pacienţi cu acte autolitice nonletale. Dintre aceştia doar 39 (5,94%) au prezentat leziuni atât de severe încât să fie necesară internarea în reanimare. Dintre aceştia 21 (53,8%) au fost bărbaţi şi 18 (46,3%) au fost femei.

În aceiaşi perioadă s-au produs în judeţul Iaşi 188 de sinucideri. Acestea au fost realizate în 151 de cazuri de bărbaţi (80,3%) şi în 37 de cazuri de către femei (19,7%).

Pentru comparare am combinat datele obţinute din prelucrarea descriptivă de frecvenţă pe fiecare item: sex, rezidenţă, vârstă şi metodă folosită, realizând tabelele 2, 3, 4 şi 5.

În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe se observă că în timp ce pentru pacientul cu tentativă există o predominenţă moderată a sexului masculin, pentru suicidar această diferenţă este foarte mare, peste 80% dintre ei fiind bărbaţi.(tabelul 2)

Tabelul 2 – Compararea distribuţiei pe sexe a pacientului critic autolitic faţă de suicidarul vero.

Analiza distribuţiei în funcţie de mediul de rezidenţă arată că în timp ce pentru autoliza nonletală există o diferenţă marcată în favoarea mediului urban (58,8% vs. 38,4%), pentru suicidul vero procentul celor proveniţi din mediul rural este uşor mai mare (52,7% vs. 46,8%) (tabelul 3)

Tabelul 3 – Compararea distribuţiei după mediul de rezidenţă a pacientului critic autolitic faţă de suicidarul vero.

Şi analiza distribuţiei pe grupe de vârstă relevă diferenţe între cele două categorii de subiecţi aşa cum reiese atât din tabelul 4 dar şi mai bine din figura 1.  Astfel se observă că în timp ce pentru suicidari există o distribuţie aproape gausiană a lotului cu maximul aflat la grupa 45 – 54 de ani, pentru autolitici distribuţia este mai uniformă cu un maxim la 25-34 de ani.

Cele mai mari diferenţe se înregistrează însă în ceea ce priveşte metoda aleasă pentru realizarea actului autolitic. Cea mai evidentă este dată de faptul că în timp ce pentru pacientul critic s-au înregistrat practic doar 3 grupe de metode, pentru suicidar au fost 9 astfel de grupe (tabelul 5). Analiza distribuţiei numărului de subiecţi pe cele trei grupe de metode autolitice folosite, atât de cei cu tentative nonletale cât şi de către suicidari, arată că în timp ce pentru prima categorie intoxicaţia medicamentoasă a fost aleasă de aproape jumătate dintre pacienţi (48,7%-n=19), în lotul celor cu suicid realizat a reprezentat doar 5,3% (n=10)

Tabelul 4 – Compararea distribuţiei pe grupe de vârstă a pacientului critic autolitic faţă de suicidarul vero.

Figura 1 – Reprezentarea grafică a distribuţiei pe grupe de vârstă a pacientului autolitic critic vs. suicidar.

Intoxicaţiile nemedicamentoase au fost alese tot în mare proporţie de cei cu tentative nonletale, respectiv 43,6% (n=17), comparativ cu suicidarii vero care au apelat la metodă doar în 11,7% din cazuri (n=22). Singura metodă folosită în procente comparabile de ambele loturi studiate este autoprecipitarea, la care au apelat 7,7% (n=3) dintre cei cu tentativă şi 9,6% (n=18) dintre cei care au finalizat actul.

 Tabelul 5 – Compararea metodelor de egoliză folosite de pacientul critic autolitic faţă de suicidarul vero.

Comparaţia încrucişată sex/rezidenţă arată că în lotul celor cu tentativă, în care majoritatea provin din oraş (58,9% – n=23), repartiţia se păstrează şi la împărţirea pe sexe: 66,6% dintre femei (n=12) şi 55% dintre bărbaţi (n=11) provin din mediul urban. În lotul suicidarilor deşi în ansamblu există o predominenţă a celor proveniţi din mediul rural (52,7%-n=99) analiza pe sexe arată că în timp ce dintre bărbaţi majoritatea provin tot din mediul rural (55,3%-n=83), femeile sunt cel mai frecvent din mediul urban (56,7%-n=21).

Analiza încrucişată rezidenţă/metodă relevă că pentru cei cu tentativă eşuată proveniţi din mediul urban: 65,2% (n=15) au folosit intoxicaţia medicamentoasă, 26% (n=6) au apelat la ingestia de alte toxice iar 8,7% (n=2). Pacienţii proveniţi din mediul rural au preferat ca metodă: intoxicaţia nemedicamentoasă în proporţie de 73,3% (n=11), ingestia de medicamente – 20% (n=3) şi precipitarea – 6,6% (n=1). Cei care au finalizat actul, proveniţi din mediul urban au folosit în 52,2% din cazuri (n=46) spânzurarea, în timp ce la metodele folosite de cei cu tentativă eşuată au apelat: 9% (n=8) – intoxicaţie medicamentoasă, 9% alte toxice şi 17% (n=15) – autoprecipitare. Suicidarii din mediul rural au apelat la spânzurare în 70,7% din cazuri iar la metodele folosite de cei cu tentativă au recurs cu următoarea frecvenţă: intoxicaţie medicamentoasă 2% (n=2), alte toxice 14,1% (n=14) şi autoprecipitare 3% (n=3).

Discuţii

Analiza factorului sex arată că la fel ca şi în lotul suicidarilor (şi în discrepanţă cu datele privind tentativa nonletală), există o preponderenţă a bărbaţilor în rândul pacienţilor cu stare critică în urma actelor suicidare, cu diferenţa că disproporţia nu este la fel de mare. Frecvenţa crescută a subiecţilor de sex masculin coincide cu datele raportate în literatură. (1, 3, 4, 5,6)

În ceea ce priveşte vârsta, datele obţinute nu se suprapun cu majoritatea celor raportate de alţi autori. În general este consacrat (1, 3, 4, 7) că tentativa nonletală este mai frecventă la tineri în timp ce suicidul realizat e preponderent la vârstnici. În loturile noastre, tentativa a cunoscut o distribuţie relativ uniformă cu un maxim în intervalul 25-34 de ani (n=10), iar suicidul s-a întâlnit cu frecvenţă maximă tot la persoane aflate în perioada activă – intervalul 45-54 ani – n=53.

Figura 2 – Distribuţia pe trei grupe de vârstă a subiecţilor luaţi în studiu

O altfel de împărţire: persoane tinere de sub 25 de ani, persoane active în intervalul 25- 65 de ani şi persoane peste 65 de ani ar arăta că distribuţia celor două loturi ar fi asemănătoare (figura 2).

Literatura publicată pe această temă relevă o frecvenţă crescută în mediul urban atât pentru suicid cât şi pentru tentativa nonletală (1, 3, 7, 8). Doar lotul pacienţilor critici se încadrează în acest parametru în timp ce lotul suicidarilor în ansamblu este dominat de pacienţi din mediul rural. Doar defalcarea pe sexe arată că şi în cadrul lotului suicidarilor, femeile au provenit în special din mediul urban, dar ponderea lor din total este mică. Astfel se poate spune că nu există similitudini cu privire la mediul de provenienţă între cele două loturi.

Cele mai mari diferenţe s-au înregistrat referitor la metodele autolitice folosite. În primul rând că în lotul suicidarilor metodele folosit au fost mult mai variate şi cea mai des uzitată a fost spânzurarea. Intoxicaţiile medicamentoase sau cu alte substanţe, metoda predilectă a pacienţilor internaţi în reanimare, nu a fost folosită decât în mică proporţie de către cei cu finalizarea actului. Această metodă este considerată însă ca fiind cea mai frecventă de către Kreitman şi alţi autori (1, 2, 9).

Concluzii

Atât suicidul cât şi tentativa autolitică nonletală reprezintă o problemă majoră de sănătate.

Profilul pacienţilor cu stare critică internaţi în reanimare în urma leziunilor provacate în scop autolitic este parţial superpozabil pe cel al subiecţilor cu suicid realizat.

Există similitudini în ceea ce priveşte sexul şi distribuţia pe grupe de vârstă.

Există asemănare între datele înregistrate de noi şi cele din literatură privind distribuţia pe medii de rezidenţă dar nu şi între cele două loturi studiate.

Există diferenţe majore între metodele folosite de către subiecţii celor două grupuri studiate.

Datele pot suporta modificări în condiţiile extinderii cercetării pe un număr mai mare de ani şi implicit de subiecţi studiaţi.

Bibliografie

1. Kreitman N, Smith P, Tan ES. Attempted suicide as language: an empirical study. The British Journal of Psychiatry, 1970, 116: 465-473
2. Astarastoae V, Scripcaru G, Boisteanu P, Chirita V, Scripcaru C. Psihiatrie medico-legala, Ed Polirom, Iaşi, 2002
3. Park JY, Moon KT, Chae YM, Jung SH. Effect of sociodemographic factors, cancer, psychiatric disorder on suicide: gender and age-specific patterns. J Prev Med Public Health. 2008 Jan;41(1):51-60.
4. Baumert JJ, Erazo N, Ladwig KH. Sex- and age-specific trends in mortality from suicide and undetermined death in Germany 1991-2002. BMC Public Health. 2005 Jun 6;5:61.
5. Qin P, Agerbo E, Westergård-Nielsen N, Eriksson T, Mortensen PB. Gender differences in risk factors for suicide in Denmark. Br J Psychiatry. 2000 Dec;177:546-50.
6. Värnik A, Kõlves K, Allik J et all. Gender issues in suicide rates, trends and methods among youths aged 15-24 in 15 European countries. J Affect Disord. 2009 Mar;113(3):216-26. Epub 2008 Jul 14.
7. McKeown RE, Cuffe SP, Schulz RM. US Suicide Rates by Age Group, 1970–2002: An Examination of Recent Trends. Am J Public Health. 2006 Oct;96(10):1744-51.
8. Taylor R, Page A, Morrell S, Harrison J, Carter G. Mental health and socio-economic variations in Australian suicide. Soc Sci Med. 2005 Oct;61(7):1551-9. Epub 2005 Apr 18.
9. Chuang HL, Huang WC. A multinomial logit analysis of methods used by persons who completed suicide. Suicide Life Threat Behav. 2004 Autumn;34(3):298-310.

Personajul este atât de bun încât are o firmă proprie care nu suferă de lipsă de comenzi în elucidarea a diferite cazuri. De cele mai multe ori solicitările vin din partea unor instituţii ale statului, inclusiv poliţia, sau a unor mari concernuri.

Ca în orice serial pe lângă firul principal sunt inserate o serie de poveşti secundare menite să ne readucă aminte că nimeni nu e profet în ţara sa. Personajele atât de pricepute în a depista minciuna sunt totalmente oarbe când e vorba de cei apropiaţi.

Creator: Samuel Baum

În rolurile principale: Tim Roth, Kelli WIlliams, Brendan Hines si Monica Raymund