Oamenii au fost lăsați în acea cameră și li s-a cerut să-și găsească balonul pe care își scriseseră numele, în 5 minute. Toți au început să-și caute balonul cu frenezie, se ciocneau unul cu altul, se împingeau, totul devenise un haos. La sfârșitul celor 5 minute nimeni nu și-a găsit propriul balon .

 Apoi, conferențiarul i-a rugat să ia în mod întâmplător un balon din mulțime şi să-l dea persoanei al cărei nume e scris pe ea. In câteva minute toată lumea avea balonul corespunzător.

Conferențiarul le-a spus atunci :

 “Acest lucru se întâmplă și în viețile noastre. Toată lumea caută cu frenezie fericirea, dar nu știe unde este. Fericirea noastră constă în fericirea pe care o împărțim. Când reușești să schimbi viața unor oameni și să-i faci fericiți, ajungi să găsești propria fericire. Și acest lucru este scopul vieții umane… căutarea fericirii.”

Au observat o ceașcă excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”.

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:

‒ Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor.

Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa… „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus: „Încă nu!”

Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.

O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus: „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”

El mi-a vorbit blând: „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala : Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi. EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui. El ne va modela, ne va face și ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta și sfânta Sa voie.

Dacă viața pare grea și ești lovit, bătut și împins aproape fără milă; când lumea îți pare că se învârtește necontrolat; când simți că ești într-o suferință îngrozitoare, când viața pare cumplită, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă, așază-te și gândește-te la cele citite aici și apoi discută puțin cu Olarul.

In toate formele ei, cu toate diferentele, la toate varstele, cu tot ce vine la pachet.

Dar uneori, vine cu o stare ciudata de teama.

Ca nu-i adevarat.

Ca nu-i pentru tine.

Ca o sa se termine.

Ca e prea frumos.

Ca o sa strici totul, prosteste, imatur, din lipsa de comunicare, de intelegere, de „alaturi”.

Ca o sa se termine.

Asta e teama cea mai mare.

Dragostea nu cunoaste distanta.

Viata nu are limite. Mergi unde vrei sa mergi. Atinge varfurile pe care vrei sa le atingi.

Totul se bazează pe doua lucruri: inima si mainile tale.

Atat!

Nu exista vacante in dragoste, asa ceva nu poate exista. Dragostea trebuie traita total, cu plictiselile, necazurile, neplacerile ei cu tot.

O poveste de dragoste perfecta nu e un lucru pe care sa-l obtii din prima zi…

O poveste de dragoste perfecta se construieste, se cladeste ani dupa ani, umar la umar, cu ajutorul a patru maini si a doua suflete!…”

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ NU AM OBȚINUT NIMIC. Înseamnă că am învățat ceva.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ NE-AM PURTAT CA NIȘTE PROȘTI. Înseamnă că am avut multă încredere.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ NE-AM PIERDUT REPUTAȚIA. Înseamnă că am fost dispuși să încercăm.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ LIPSĂ DE CAPACITATE. Înseamnă că trebuie să facem lucrurile în alt fel.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ SUNTEM NIȘTE RATAȚI. Înseamnă că încă nu am avut succes.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ SUNTEM PIERDUȚI. Înseamnă că avem motive bune s-o luăm de la capăt.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ SUNTEM INFERIORI. Înseamnă că nu suntem perfecți.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ TREBUIE SĂ DĂM ÎNAPOI. Înseamnă că trebuie să luptăm cu mai multă înverșunare.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ NU NE VOM  ATINGE SCOPURILE NICIODATĂ. Înseamnă că mai durează puțin până le obținem.

EȘECUL NU ÎNSEAMNĂ CĂ DUMNEZEU NE-A ABANDONAT. Înseamnă că Dumnezeu are o idee mai bună și un plan de salvare mai bun pentru noi!

                                                                                                                                                                       (Ana Macias)

Doamne!

Ajută-mă să le pot spune celor puternici adevărul în față…

Să nu mint doar pentru a câștiga aplauzele celor slabi.

Dacă-mi dai noroc … nu-mi lua fericirea …

Dacă-mi dai putere … nu-mi lua rațiunea …

Dacă-mi dai succes … nu mă lipsi de umilință …

Iar dacă-mi dai umilință … nu-mi lua demnitatea.

Ajută-mă ca întotdeauna să văd reversul medaliei.

Nu mă lăsa să-i învinovățesc pe ceilalți pentru că nu se gândesc la mine.

Învață-mă să iubesc oamenii ca pe mine însămi.

Învață-mă să mă judec ca pe restul.

Nu mă lăsa să alunec în orgoliu … și nici în disperare sau eșec.

Mai  bine amintește-mi că eșecul … este experiența care precede triumful.

Învață-mă ca în ciuda suferinței … să merg înainte.

Învață-mă ca în ciuda decepțiilor … să nu-mi pierd încrederea.

Învață-mă că A IERTA este cel mai important lucru pentru cel puternic …

Și că răzbunarea este semnalul primitiv al celui slab …

Dacă-mi iei norocul … lasă-mi speranța.

Dacă-mi iei succesul … lasă-mi puterea de a trece peste eșec.

Dacă eu aș greși cuiva … dă-mi curaj să-i cer iertare.

Dacă cineva mi-ar greși mie … dă-mi curaj să-l iert.

Doamne, dacă eu uit de tine

TU

… să nu uiți de mine!

Oamenilor răi le va părea întotdeauna rău după Nero; noi doi trebuie să ne îngrijim să nu înceapă și celor buni să le pară rău. (împăratul Galba către urmașul său, Pison).

Dacă istoricul lingușește ca să prospere, atunci lingușeala lui repugnă tuturor, căci toată lumea pleacă urechea la calomnii și defăimări; asta e de la sine înțeles  lingușitorul e mârșav și seamănă cu un sclav, atunci când viclenia se prezintă sub masca iubirii de adevăr. (Publius Syrus)

E nebun acela care, nefiind în stare să se domine pe sine, vrea să-i domine pe alții. (Publius Syrus)

Prietenul se caută îndelung, se găsește cu greu şi se păstrează la fel de greu. (Publius Syrus)

Jenny era o fetiță frumoasă de cinci ani, cu ochi strălucitori. Într-o zi, în timp ce era într-un magazin cu mama ei, a văzut un colier de perle false ce costa 2,50 $. Cât de mult și-l dorea! A întrebat-o pe mama ei dacă i-l cumpără și ea i-a răspuns: ”Facem o înțelegere, eu îți cumpăr colierul și când ajungem acasă, facem o listă de lucruri pe care le-ai putea face tu, ca să-l poți plăti, bine?”. Jenny a fost de acord și mama ei i-a cumpărat colierul.

Jenny se străduia în fiecare zi să facă toate treburile pentru a putea plăti. În scurt timp și-a achitat datoria. Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniță, când dormea și când ieșea cu mama ei.

Jenny avea un tată care o iubea foarte mult. Când mergea la culcare, el se ridica din fotoliul său favorit ca să-i citească povestea preferată. Într-o noapte, după ce i-a citit povestea, i-a zis: ”Jenny, tu mă iubești?” ”Oh, tată, da!” ”Atunci dăruiește-mi mie perlele tale”, i-a cerut el. ”Oh, tată, nu perlele – a zis Jenny. Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. Mai știi care? Mi-ai făcut-o cadou anul trecut de ziua mea. Ți-o dau cu toate lucrușoarele ei cu tot. E bine, tată?” ”Oh, nu, fetița mea, lasă, nu contează” și sărutând-o pe obraji, i-a zis: ”Noapte bună, micuțo!”

O săptămână mai târziu, tatăl o întreabă din nou, după ce îi citește povestea: ”Jenny, mă iubești?”. ”Oh, da, tată, știi cât de mult te iubesc!”, i-a răspuns ea. ”Atunci dă-mi mie perlele tale.” ”Oh, tată, nu perlele, dar ți-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, părul lui e atât de moale și poți să te joci cu el și să-i faci codițe.” ”Oh, nu, fetițo, lasă.” Și i-a șoptit la ureche: ”Somn ușor.”

După câteva zile, când tatăl intră în dormitor să-i citească povestea, Jenny stătea pe pat și cu tremur în voce i-a spus: ”I-a, tată” și i-a întins mâna. A deschis palma: în ea se afla prețiosul colier. Tatăl, cu o mână a luat colierul de plastic și cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuță de catifea albastră. În cutiuță erau superbe perle adevărate. Le păstrase acolo, așteptând ca Jenny să renunțe la acel lucru ieftin, ca să-i poată oferi unul de valoare.

Așa e și cu Tatăl Nostru. El așteaptă ca noi să renunțăm la lucrurile fără valoare din viața noastră pentru ca El să ne dea comori neprețuite. Nu e bun Dumnezeu?

Asta mă face să mă gândesc la lucrurile de care mă agăț și la care nu-mi vine să renunț și mă întreb: oare ce vrea Dumnezeu să-mi ofere în locul lor?

după Humberto A. Agudelo C. ”Vitamine zilnice pentru suflet”

Regizor: Andrey Konchalovskiy

Scenarist: Andrey Konchalovskiy

Cu: Yuliya Vysotskaya, Sultan Islamov, Bryan Adams

Premii:

Venice Film Festival – Grand Special Jury Prize

Venice Film Festival – UNICEF Award

Bergen International Film Festival – Jury Award (Honorable Mention)

Nominalizări:

Venice Film Festival – Golden Lion

Academy Award – Best Foreign Language Film (representing Russia)

Nika Awards – Best Music

Următorul vizitator nu a fost călăreț, ci un călător care s-a întâmplat să străbată în drumeția lui aceleași meleaguri. Ajungând în luminișul în care parul era înfipt în mijlocul drumului, s-a gândit: ”Dacă trece cineva pe aici noaptea, s-ar putea să intre direct în acest par și să se rănească.” Acționând din grijă față de alții, a tras parul afară din pământ și l-a aruncat la marginea drumului.

După o zi sau două, un pescar umbla în josul râului căutând un loc bun pentru a pescui, când a văzut parul cum zace într-o margine a luminișului l-a ridicat și l-a cărat la malul apei. Acolo l-a folosit ca pe o punte pentru a-și ridica trupul peste solul mâlos. Când era gata să părăsească locul, și el a acționat din considerente de grijă față de alții. ”Voi lăsa parul aici, se gândi. Orice alt pescar care vine de-a lungul malului va avea și el un loc uscat pe care să se așeze și de unde să dea la pește.”

Puțin mai târziu, un barcagiu a trecut vâslind pe râu în jos, căutând un loc  de care să-și lege barca. A zărit parul pe mal, și-a croit cu grijă drum până la țărm și, aidoma călărețului, a săpat o groapă și a înfipt parul în ea, ca să își poată lega bine ambarcațiunea. La plecare, s-a gândit, ținând cont de alți barcagii: ”O să las parul înfipt în mal. În acest fel, orice alt barcagiu vine în josul râului îl va putea folosi și el pentru a-și acosta bine barca.”

Următorul trecător era un tăietor de lemne. Toată ziua stătuse sub cerul liber tăind copaci verzi, când văzu parul înfipt în mal. Se gândi: ”Ce bucată grozavă de lemn uscat. Va arde bine și îi va ține de cald bătrânei mele mame în iarna ce va să vină.” Și-l urcă pe umăr, îl cără până la casa mamei lui și îl tăie bucăți cu toporul.

Fiecare trecător tratase parul cu bune intenții și cu considerație față de semenii săi călători. Fiecare procedase așa într-un mod care era atât rațional cât și practic. Fiecare folosise parul bine.

Fiecare călător era diferit. Fiecare a perceput parul în mod diferit și, din cauza acestor percepții, fiecare acționase diferit.

Cine poate să spună care dintre călători a acționat corect sau dacă chiar există un singur mod corect?

după George W. Burns – ”101 povești vindecătoare pentru adulți”

În această dimineață anume, așa ca aproape de fiecare dată în zorii zilei, s-a trezit și a cules fructe proaspete de mango din pomul de la ușa din față a modestului său cămin. S-a dus în junglă să culeagă nuci de cocos și fructe tropicale. Și-a lucrat un timp grădina în care cultiva cartofi dulci de calitate. A parcurs distanța scurtă spre casă atunci când stomacul i-a spus că venise ora să ia prânzul cu familia, căci ceas de mână nu avea. După ce a mâncat, s-a întins în hamac pentru obișnuita lui siestă de după-amiază.

Nu avea de ce să-și facă griji în legătură cu avuția sau copiii lui. Nimeni din sat nu poseda multe bunuri, majoritatea caselor erau mereu deschise pentru oaspeți și nu existau sisteme de alarmă. Copiii lui mergeau  prin împrejurimi în siguranță, iar insula nu fusese niciodată vizitată de un ofițer de poliție.

Acum, în timp ce soarele cobora calm și într-o mare bogăție coloristică spre orizont și briza mării mângâia blând, răcorind cu suflu-i revigorant căldura zilei, omul ședea pe peretele stâncos care fusese construit treptat de generații de străbuni ai lui.

O stațiune turistică, atrăgând mulți vizitatori bogați, fusese ridicată recent, nu departe de locul lui tradițional de pescuit. Un om de afaceri aflat în concediu se plictisise să nu facă nimic toată ziua, în afară să stea la piscină și a început să se agite. A ieșit din perimetrul stațiunii ca să facă o plimbare de seară de-a lungul țărmului și l-a întâlnit pe pescarul care ședea pe peretele stâncos.

Apropiindu-se de el, omul de afaceri a întrebat:
-          Ce faceți acolo?
-          Iaca, doar prind un pește sau doi pentru masa de seară a familiei mele, a venit răspunsul.
-          De ce să îți limitezi mătăluță prada la unul sau doi pești? L-a întrebat bărbatul, care-l etichetase deja drept leneș. Par să fie o grămadă de pești în ocean. Dacă ai petrece ceva mai mult timp aici, ai putea prinde trei sau patru pești.
-          De ce aș vrea, mă rog, așa ceva? A întrebat mirat pescarul.
-          Păi, a replicat omul de afaceri, surprins de lipsa de logică financiară a pescarului, ai putea să păstrezi un pește sau doi pentru familie și să-i vinzi pe ceilalți. Dacă economisești banii, poți cumpăra încă o undiță și îți poți dubla numărul de pești prinși.

Continuând să fie uimit, pescarul a întrebat din nou:
-          De ce aș face, mă rog, așa ceva?
-          Păi, a răspuns turistul, cu banii pe care-i câștigi în plus ai putea să cumperi o plasă. În acest fel ai prinde și mai mulți… și ai câștiga mai mulți bani.
-          Și la ce mi-ar folosi una ca asta? a întrebat umilul pescar, preferând solitudinea locului său de pescuit față de interogatoriul unui străin.
-          Atunci, a spus bogatul turist, nițel frustrat de naivitatea pescarului în ale afacerilor, ai putea să cumperi o barcă, să împrumuți poate niște bani, să cumperi mai multe bărci, să pui bazele unei flote de pescuit, să-ți conduci propria companie, să-ți investești câștigul la bursa internațională de valori și să devii foarte bogat.

Pescarul, om simplu, s-a uitat zeflemitor la bărbatul care avea idei atât de ciudate. Apa și uscatul îi ofereau din belșug ce-i trebuia. De ce să vrea să-și ia mai mult decât era necesar? De ce să vrea să ia grămada de pești de la familia și prietenii lui doar pentru a-i vinde înapoi tot lor?

-          Dacă-mi urmezi sfatul, a continuat turistul, ai putea să devii bogat și să ai tot ce vrei.
-          Ce aș face cu toți banii, dacă i-aș avea? L-a întrebat pescarul?
-          Ai putea să faci ce fac și eu, a răspuns mândru omul de afaceri. În fiecare an ți-ai putea lua două săptămâni de concediu ca să faci orice îți poftește inima. Ei bine, ai putea chiar să vizitezi o insulă tropicală, exact cum am făcut eu, unde ai putea să stai pe o stâncă și să pescuiești în voie.

după George W. Burns – ”101 povești vindecătoare pentru adulți”