Romedea Logo

Definirea suicidului – Partea 1

05 Jun 13

Definiţia şi conturarea conceptului de “sinucidere” a prezentat şi mai prezintă încă controverse, legate pe de o parte de diversitatea şi complexitatea comportamentului suicidar şi pe de altă parte de aspectele sau conceptele doctrinare care limitează sau extind dimensiunile acestui cadru.

Suicidul nefiind un act izolat, ci o latură a comportamentului uman, filosofi, sociologi, teologi, psihologi şi psihiatri, s-au lăsat atraşi mai degrabă de perspectiva atitudinii pe care individul in sine sau societatea o pot avea faţă de suicid. Astfel, majoritatea lor a ajuns să creioneze mai degrabă un concept, decât să stabilească o definiţie clară şi operantă. Aflat între repudiere totală şi glorificare, suicidul a suscitat interes şi curiozitate. Negat sau acceptat, el nu a fost însă înţeles in complexitatea sa, încercarea de definire fiind influenţată de subiectivismul stării emoţionale pe care un astfel de act îl poate provoca.

Vom derula câteva dintre cele mai vehiculate definiţii ale fenomenului. Astfel Abatele Desfontaine (1737) crează cuvântul suicid, dorind să arate că este vorba despre omorârea propriei persoane – sui înseamnă sine, iar caedere semnifică a omorâ (1). După această dată termenul s-a răspândit destul de rapid şi el a apărut şi în lucrările lui Voltaire (1694-1778), Helvetius (1715-1771), Holbach (1723-1789) şi alţii (2).

Plecând de la acest termen acceptat, au urmat numeroase tentative de a defini acest act.

Delmas (1932), afirmă că este “un act prin care un om lucid, putând alege între viaţă şi moarte, preferă moartea”, în timp ce Halbwachs (1877-1945) afirmă că suicidul este “moartea care rezultă dintr-un act săvârşit de victima însăşi, cu intenţia de a se “omorî, fără a fi un act de sacrificiu” (3).

Deshaies (1947) consideră suicidul ca un act de omor, făcut de o manieră conştientă, în care moartea devine mijloc sau final. El conturează astfel ideea că, suicidul, ca şi omorul reprezintă un act agresiv (4).
Putem cita pe suicidologul E. Durkheim (5,6), care a stabilit că se poate considera suicid oricare caz de moarte survenită direct sau indirect, dintr-un act pozitiv sau negativ îndeplinit de victima însăşi, care se aşteaptă la producerea acestui rezultat. Într-un mod mult mai general, J. Baechler (7) definea suicidul ca orice comportament care caută şi găseşte soluţia unei probleme existenţiale prin atentare la viaţa subiectului însuşi.

O definiţie operaţională este cea dată de Shneidman (8,9), care afirmă că „suicidul reprezintă actul uman de încetare din viaţă, autoprodus şi cu intenţie proprie.” Ionescu (10,11) consideră suicidul ca fiind “actul autosuprimării existenţei, desfăşurat într-un moment de tensiune afectivă sau de perturbare a conştiinţei”.

Voi reveni cu alte definiții inclusiv cu punctul de vedere al Organizației Mondiale a Sănătății intr-un alt material.

Bibliografie: