Romedea Logo

Suicid, tentativă suicidară sau autoagresiune deliberat non-letală?

01 Aug 13

Vorbind despre sinucidere inevitabil se ajunge la, de acum clasica dilemă a psihologilor, psihiatrilor, legiştilor şi de ce nu a clinicienilor care se ocupă de acest fenomen, tentativă suicidară sau autoagresiune deliberat non-fatală? Graniţa este extrem de subţire şi instabilă, cu atât mai mult cu cât se ştie că aproximativ 2/3 dintre suicidari au avut cel puţin o acţiune autoagresivă în antecedente. De ce mai multe tentative? Există oare o curbă de „învăţare”? Există mai multe acte ezitante până la cel reuşit, aşa cum există la sinucigaşul cu armă albă mai multe leziuni de încercare şi doar una finalizatoare? Sunt mai multe strigăte de ajutor „neauzite” până când subiectul convins că este singur şi incapabil să rezolve criza definitivează actul? Doar trei din multiplele întrebări puse sub una singură. Problema este foarte serioasă, chiar gravă, dar răspunsul la toate acestea ar putea fi ca într-o veche glumă cu Radio Erevan: DA! Adică având de a face cu indivizi cu personalităţi, educaţie, eventual patologii asociate diferite, fiecare dintre posibilităţile emise sub formă de chestionar mai sus, pot fi valabile.
Preambulul făcut are rolul de a atenua tendinţa multiplelor lucrări de a demarca cât mai riguros suicidul şi tentativa de suicid care nu s-a realizat din cauza unei reacţii externe ferme, de celelalte autoagresiuni nonfatale. Doresc să diminuez această ruptură nu din motive epidemiologice (există clar diferenţe între cele două grupuri în ceea ce priveşte sexul, vârsta, mediul de provenienţă, statutul socio-profesional, etc.) ci din motive pragmatice: suicidul şi autoagresiunea reprezintă o singură problemă de sănătate a individului care implică în mod maximal familia şi societatea.
Nu consider că este nici etic şi nici deontologic ca în această fază să se facă investigaţii în sensul deosebirii între o tentativă de suicid eşuat şi un act de autoagresiune cu scopul şantajării anturajului. În plus nu o dată s-a întâmplat ca pacienţi cu înregistrări repetate de acte autolitice fără risc vital să se prezinte cu leziuni ce au necesitat internare în terapie intensivă şi care uneori nu au putut fi salvaţi.
Merită de făcut o comparaţie între datele consacrate din literatură şi cele înregistrate şi analizate de noi în lotul studiat. Pentru aceasta consider că este bine de plecat de la caracteristicile suicidului şi autoagresiunii nonletale sistematizate de Norman Kreitman încă din 1970 şi ilustrate în tabelul de mai jos. Autorul foloseşte în locul sintagmei de autoagresiune nonletală, termenul de parasuicid, pe care personal prefer să îi atribui sensul folosit de legişti: de sinucidere lentă prin apelarea repetată şi conştientă la acţiuni nocive care în final duc sigur la deces.
După cum se vede există câţiva indicatori epidemiologici în care nu există diferenţe majore între suicidul realizat şi autoagresiune nonletală: starea civilă, mediul de rezidenţă, asocierea alcoolului, tulburările de personalitate.

tabel articol suic tentativa