Romedea Logo

Suicidul în arta şi literatură

03 Jun 13

În operele de artă (literatură, muzică, pictură), suicidul şi parasuicidul se întâlnesc foarte frecvent. Astfel, Walle şi Kalish (1971) au constatat că în cele 104 opere prezentate cel mai frecvent publicului, suicidul este prezent în 26% din ele, iar Harewood (1976) arată că în cele 306 opere cuprinse în cartea lui, se întâlnesc 77 sinucideri şi 12 parasuiciduri.

Dante (1265-1321) afirma în “Divina Comedie” că sinucigaşul va suferi toate torturile Infernului şi că Dumnezeu nu le va reuni niciodată corpul cu sufletul pe care sinucigaşii le-au separat, şi că ei împreună cu criminalii se vor transforma în arbori uscaţi.

Romantismul are multe exemple de sinucideri care au fost consecinţa dragostei neîmpărtăşite, transformată în suferinţă şi disperare (Suferinţele tânărului Werter, Ofelia, Romeo şi Julieta, Ana Karenina etc.)

Shakespeare (1564-1616) este un adevărat campion la inserarea în operele sale ale acestor tragice evenimente. În “Romeo şi Julieta”, “Julius Cezar”, “Hamlet”, “Othello”, “Antonio şi Cleopatra” şi altele, prezintă o serie de probleme, evenimente şi aspecte esenţiale şi tragice ale condiţiilor umane, în “Julius Cezar” descrie sfârşitul lui Cassius Caius Longinus (42 î.e.n.), şi al lui Brutus Marcus Junius (85-42 î.e.n.), conducători ai partidului senatorial-republican şi participanţi la asasinarea lui Cezar (44 î.e.n.), care după înfrângerea în lupta cu armata triumvirilor condusă de Antonius Marcus (82-30 î.e.n., la Philippi, 42 î.e.n.) cu scopul de a evita dezonoarea militară s-au sinucis prin înjunghiere cu pumnalul (exemplul lor a fost urmat şi de Porţia, soţia lui Brutus).

Cimarosa Domenico (1749-1801), compozitor italian în opera “Antonius şi Cleopatra”, evocă sinuciderile în lanţ ale lui Antonius, Cleopatra şi ale sclavelor lor: Iris şi Charmion, după victoria lui Caius lulius Caesar Octavianus Augustus (63 î.e.n.-14 e.n.), în bătăliile de la Actium (31 î.e.n.). Cleopatra şi sclavele ei s-au sinucis lăsându-se muşcate de şerpi.

Hector Berlioz (1803-1869) în opera “Troienii” (Femeile din Troia) printr-un colorit muzical bogat şi foarte viu, reprezintă evenimentele dramatice ale femeilor troiene care, pentru a nu fi siluite de ocupanţi, urmând exemplul CASANDREI, s-au sinucis în masă.

Goethe (1794-1832) în “Aus meinen lebem dichtung und warheit” afirmă că orice om inteligent tresare atunci când este vorba de suicid, iar în suferinţele sale, tânărul Werther, eroul principal se sinucide din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Odată cu publicarea acestui roman a apărut o creştere a numărului sinucigaşilor tineri, el constituind astfel un factor stimulativ şi imitativ suicidogen pentru tinerii care se aflau în asemenea situaţii de eşecuri şi decepţii amoroase.

Giacomo Puccini (1858-1924), în opera “Madame Butterfly”, prezintă pactul suicidar dintre Cio-Cio-san şi tatăl ei, realizat cu acelaşi pumnal, iar motivaţia suicidului a fost citită de eroină de pe lama pumnalului: “Mori cu onoare dacă n-ai reuşit să trăieşti aşa!”.

Lev Tolstoi (1828-1910), în romanul “Anna Karenina” prin suicidul eroinei principale care s-a aruncat în faţa trenului, ilustrează fatalitatea iubirilor care contravin convenţiilor social-morale ale timpului.

De fapt, în operele literare ale tuturor timpurilor, întâlnim nenumărate descrieri ale suicidului şi ale pactelor suicidare, ca de exemplu în “Cuibul sinucigaşilor” (a scriitorului englez Robert Stevenson, 1850-1894); “Moartea la Veneţia” şi “Doctorul Faust” (a scriitorului Thomas Mann, 1875-1955); “Kalevala” (a scriitorului finlandez Elias Lonnrot, 1835);

suicid1

“Domnişoara Iulia” (a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen, 1828-1906); “Din jale se întrupează Electra” (a dramaturgului american Eugen O’Neil, 1888-1953); “Iubirea de patrie” (a scriitorului japonez Yukio Mishima, 1925-1970) şi altele.

Thomas Hjostsjø a publicat un articol referitor la suicidul în pictură arătând că pot fi sintetizate mai multe tipuri de suicid surprinse de penel. Astfel se poate descrie:

• suicidul eroic care poate fi patriotic precum suicidul consulului roman Decius Mus surprins pe pînză de Ruben (fig. 1) cel al Cleopatrei (fig. 2), sau poate fi de protest precum cel al Lucretiei după ce a fost abuzată (fig. 3)
• suicidul stigmatizare, cum este sucidul lui Nero după prigonirea creştinilor şi incendierea Romei (fig. 4),
• suicidul iraţional este personificat de Delacroix în pictura Ophelia, care a înebunit de durere în urma pierderii tatălui (fig. 5)
• suicidul ca act romantic, surprins de Wallis în Moartea lui Thomas Chatterton (fig. 6).

suicid2

• suicidul depresiv surprins în pânza sucidul lui Manet (fig. 7), La Pendue de Toulouse Lautrec şi Camera morţii de Edvard Munch (fig. 8).

suicid3

suicid4

• suicidul ambivalent surprins de Daumier în imaginaţia şi de către Joffrin în Marilyn (fig. 9)
• sucidul ca strigăt de ajutor, apare în pictura moderna, fiind surprins de Lebrun, Warhol, Liechtenstein, Margritte (pânza Anon fig. 10)

suicid5