Atitudinea Este Totul – Jeff Keller
05 Jun 13
E dimineaţă şi tocmai v-aţi trezit. Cum simţiţi ziua care va urma? Oftaţi din greu la gândul că iar o luaţi de la capăt sau vă cuprinde entuziasmul în faţa unor noi provocări? Nu suntem toţi la fel, e adevărat, dar cei care reuşesc să cultive optimismul şi încrederea sunt aceia care se bucură de succes în viaţă. Autorul cărţii a descoperit acest secret la vârsta de 30 de ani. Într-o bună zi, s-a trezit nemulţumit de viaţa sa, deşi practica avocatura, avea familie, era sănătos şi, aparent, totul se desfăşura conform propriilor alegeri. Totuşi, entuziasmul şi sentimentul de împlinire îi lipseau cu desăvârşire. Acesta a fost momentul de cotitură, momentul în care Jeff Keller şi-a dat seama că în viaţă atitudinea este totul. Pornind de la acest adevăr, a reuşit să-şi schimbe propria viaţă şi apoi a schimbat vieţile multor oameni. Strategia pe care a folosit-o se află în paginile acestei cărţi şi poate fi rezumată astfel: gândeşte-vorbeşte-acţionează.
De ce oare unii oameni reuşesc în tot ceea ce-şi propun, iar alţii nu? Care este diferenţa dintre ei şi ce ar putea face cineva pentru a se număra printre învingători? Totul ţine de atitudine, de capacitatea de a te imagina în postura de învingător, iar Jeff Keller dă exemple concrete de oameni care au reuşit în viaţă doar pentru că au păstrat în minte imaginea lor atingând obiectivele propuse. De pildă, Celine Dion, atunci când a fost întrebată dacă şi-a imaginat vreodată la începutul carierei că va vinde milioane de discuri şi că va cânta în faţa a zeci de mii de persoane în fiecare săptămână, a răspuns că nu a fost luată prin surprindere de aceste lucruri, întrucât şi le imaginase pe toate de la vârsta de 5 ani. Prin urmare, oricine poate deveni un învingător, dacă se vede în această postură şi dacă are atitudinea potrivită.